Înghețată de Nutella și Stafide

Nutella este una din cele mai delicioase creme din comerț, pe bază de alune, perfectă pentru o înghețată de casă reușită. Înghețata va ieși foarte fină și cremoasă, fără adaos de ouă. În plus, rețeta este foarte simplă.

Rețetă Înghețată de Nutella  
Înghețată de Nutella și Stafide

Înghețată de Nutella și Stafide

INGREDIENTE

• 350 g de nutella
• 460 ml de lapte
• 200 ml de smântână pentru frișcă
• 100 g de stafide
• 25 g de zahăr
• 1 lingură de miere
• 10 g de amidon de porumb
• 3 linguri de brandy

PREPARARE

Într-o cratiță, punem laptele, adăugăm amidonul, apoi zahărul. Punem vasul la foc mic și după ce începe să fiarbă, mai lăsăm circa 5 minute. În tot acest timp este important să amestecăm continuu.

Luăm vasul de pe foc, și incorporăm crema de nutella. Amestecăm bine, adăugăm mierea de albine și după omogenizare, lăsăm crema obținută să se răcească de-a binelea.

Într-un bol separat, mixăm smântâna până când se întărește, apoi o adăugăm în crema de nutella răcită.

Transferăm compoziția de înghețată astfel pregătită în cutii de înghețată, pahare sau alte vase, și o dăm la congelator 40 de minute. După acest interval, scoatem înghețata și o amestecăm energic, pentru a sparge cristalele de gheață formate. Acum este momentul când adăugăm și stafidele (înmuiate înainte în apă cu brandy 15 minute, apoi stoarse). Cei care doresc o înghețată fină, perfectă, pot scoate înghețata la fiecare 40 de minute pentru a o amesteca. Acest procedeu se repetă de 3 ori.

Dacă nu aveți stafide, puteți folosi alune, nuci sau banane.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.