SIROP de GHIMBIR si MIERE – bun pentru GREAȚĂ, dureri de STOMAC, RĂCEALĂ

Potrivit unui studiu apărut în anul 2007 în Archives of Pediatrics and Adolescent Medicine, părinții de copii cu vârsta între 2 și 18 ani preferă să folosească miere în locul medicamentelor sau siropurilor convenționale pentru tuse.

Textura vâscoasă și moale a mierii îmbracă gâtul și calmează iritația. Totodată, datorită dulceții sale, mierea stimulează producția de salivă și ajută la subțierea secrețiilor de mucus. Este îndeosebi folositoare seara, înainte de culcare.

Sirop de Ghimbir Rețetă

Ghimbirul este un tratament natural popular pentru greață, rău de mișcare și tulburări gastrointestinale.

Ghimbirul are proprietăți antispasmodice, datorită cărora stabilizează contracțiile musculare la nivelul stomacului, care produc senzația de greață. Este util în toate tipurile de greață, indiferent de cauza sau sursa lor.

________________________________________________________________________________________________________

Sirop de ghimbir și miere – rețetă

Ingrediente

• ¼ linguriță de ghimbir măcinat (sau 1 lingură de rădăcină de ghimbir ras/tocat)
• 120 ml de apă clocotită
• 360 g de miere

Preparare

Pentru început, trebuie să preparați un ceai concentrat de ghimbir. Puteți folosi în acest sens ghimbir măcinat sau proaspăt. Rădăcina este mult mai puternică și eficientă.

Puneți ghimbirul într-o cană. Turnați apa și acoperiți cu un căpăcel sau cu un prosop. Lăsați ghimbirul la infuzat 30 de minute.

Strecurați infuzia (trebuie să fie caldă, nu fierbinte, nici rece). Turnați-o într-un borcan de sticlă sterilizat în prealabil. Adăugați mierea și amestecați cu o lingură lungă de lemn până la omogenizare. Trebuie să obțineți un sirop fin.

Închideți borcanul ermetic și păstrați-l la frigider. Rezistă până la o lună.

Dacă vreți să-i măriți durata de viață, adăugați votcă sau brandy în amestecul de ghimbir și miere, înainte de a-l pune la frigider.

Se folosesc de regulă 3-4 linguri de alcool la fiecare 300 de grame de sirop. Astfel siropul va putea fi păstrat mai multe luni la rece.

Mod de administrare

Adulții pot lua câte 1 lingură, de 3-5 ori pe zi, iar copiii câte 1-2 lingurițe, de 3-5 ori pe zi. Ajustați dozele în funcție de gravitatea simptomelor și de toleranță.

________________________________________________________________________________________________________

Indicații terapeutice

– greață, vomă
– rău de mișcare
– rău de mare
– indigestie
– gastroenterită
– disconfort cauzat de mesele copioase
– balonare
– răceală, gripă, frisoane
– congestie nazală și pectorală

________________________________________________________________________________________________________

Precauții și contraindicații

Acest remediu nu produce efecte secundare, însă nu trebuie administrat copiilor mai mici de 1-3 ani. Cereți sfatul medicului pediatru înainte de a folosi acest tratament pentru copiii mici.

Acest sirop este util în episoadele ocazionale de greață și dureri de stomac. Dacă simptomele sunt puternice și persistă, trebuie să consultați medicul, căci poate fi vorba despre o boală care necesită un tratament adecvat.

Evitați ghimbirul dacă luați medicamente pentru subțierea sângelui.

Atenție, are efecte laxative ușoare, de aceea trebuie să începeți cu doze mici.

________________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. The Nerdy Farm Wife, Easy Ginger Honey Syrup: https://thenerdyfarmwife.com/easy-ginger-honey-syrup/

2. The Problem: Upset Stomach: http://www.parents.com/health/medicine/antibiotics/natural-remedies-for-kids/

3. SF Gate, Can Toddlers Drink Ginger & Honey? http://healthyeating.sfgate.com/can-toddlers-drink-ginger-honey-7520.html

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]