Salată cu efecte antioxidante, din NUCI, MERE și CEAPĂ verde

Ce poate fi mai sănătos decât o mâncare preparată în casă din ingrediente vegetale, crude? Rețeta pe care v-o propunem este pe cât de bizară, pe atât de gustoasă.

Combinația dintre mere și ceapă nu este ușor de digerat ca idee, însă veți vedea că în realitate, aceste două ingrediente fac o echipă neașteptat de bună.

Salată de Mere și Nuci

Merele  ne oferă o protecție antioxidantă remarcabilă împotriva bolilor, datorită conținutului bogat în polifenoli. Conțin de asemenea cantități bune de vitamina C și fibre.

Consumul de mere susține sistemul cardiovascular prin faptul că reduce oxidarea grăsimilor membranelor celulare. Antioxidanții din mere scad riscul de astm și cancer pulmonar.

Datorită fibrelor solubile și insolubile conținute, merele împiedică depunerea de colesterol în pereții vaselor de sânge, prevenind astfel bolile de inimă și mai ales aterosclerozaTotodată, fibrele insolubile (pectina) îmbunătățesc digestia și accelerează tranzitul intestinal.

Asemenea merelor, ceapa este bogată în quercetină, un antioxidant cu proprietăți anticancerigene, antiinflamatoare și antialergice

Nucile sunt bogate în Omega-3, biotină, cupru, mangan, potasiu, calciu și magneziu. Scad colesterolul total și îmbunătățesc calitatea sângelui. Reduc inflamațiile și riscul formării de cheaguri de sânge.

Consumul de nuci combate problemele metabolice: acumularea excesivă de grăsimi în sânge, hipertensiunea arterială, adipozitatea abdominală, diabetul, obezitatea. Studiile au arătat că 28 de grame de nuci pe zi, timp de 2-3 luni, pot reduce aceste probleme.

___________________________________________________________________________________________________

Pateu de nuci și mere – rețetă

Ingrediente

• 200 g de nuci
• 2 mere
• 1 ceapă verde

Preparare

Puneți miezul de nucă la înmuiat în apă de seara. Lăsați-l până a doua zi.

Scurgeți nucile de apă și puneți-le în robotul de bucătărie cu lama S. Mixați câteva secunde, până când acestea se mărunțesc bine.

Transferați nuca măcinată într-un bol. Adăugați merele date pe răzătoare și ceapa tocată fin. Dacă doriți, puteți mixa toate ingredientele direct în blender, până obțineți o pastă fină și cremoasă. Dacă vreți o salată mai texturată, tăiați merele bețișoare și zdrobiți nucile grosier.

Puteți adăuga și câteva verdețuri, precum salată verde sau spanac. Nu trebuie să adăugați ulei, sare sau alte ingrediente. Această pastă tartinabilă este deosebit de gustoasă ca atare. O puteți servi pe felii de pâine, legume sau rondele de mere.

Cu această pastă se pot umple și unele legume crude, precum roșii sau ardei.

___________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice.

1. The World’s Healthiest Foods, Apples: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=15

2. The World’s Healthiest Foods, Walnuts: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=99

3. Hrana Vie, Pastă de Nuci și Mere: http://hrana-vie.blogspot.ro/2015/11/pasta-de-nuci-si-mere.html

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.