PRUNELE uscate reduc kilogramele și subțiază talia (studiu)

Cercetătorii de la Universitatea din Liverpool au descoperit că prunele uscate, consumate în care unei diete de slăbit, ajută la pierderea în greutate.

Unii nutriționiști nu recomandă consumul de fructele uscate, din cauza conținutului bogat în zahăr. Cu toate acestea, fructe uscate în mod natural, fără adaos de zahăr, sunt utile într-o cură de slăbire deoarece dau sațietate și reduc aportul energetic (de calorii) de la o masă. 

Prunele Uscate Ajută la Slăbit

Studiul prezent a fost realizat pe 100 de persoane supraponderale și obeze. Participanții au fost împărțiți în două grupuri.

Un grup a primit prune uscate (femeile au primit 140 g/zi, iar bărbații 171 g/zi), iar celălalt grup a primit doar sfaturi legate de gustări sănătoase pe perioada dietei de slăbit. Studiul a durat 12 săptămâni.

Cercetătorii au dorit să vadă dacă includerea prunelor uscate afectează în mod pozitiv sau negativ greutatea corporală. Totodată, aceștia au examinat efectul prunelor uscate asupra apetitului.

____________________________________________________________________________________________________

Rezultatele au arătat că participanții din grupul care a primit prune au slăbit 2 kg și au dat jos 2,5 cm din talie. Cei care au primit consiliere nutrițională au dat jos 1,5 kg și 1,7 cm din talie.

Consumatorii de prune au avut o pierdere mai mare în greutate în timpul ultimelor 4 săptămâni ale studiului. La sfârșitul săptămânii a 8-a, participanții din grupul care a primit prune au raportat o creștere a senzației de plinătate (sațietate)În ciuda cantității mari de fructe primite, prunele au fost bine tolerate.

Autorul principal al acestui studiu – dr. Jo Harrold, a afirmat că acesta este primul studiu care a demonstrat că prunele uscate nu au efecte negative asupra greutății corporale, din contră, acestea chiar ajută la slăbit.

Pe termen lung, prunele uscate au efecte benefice asupra celor care țin regim, deoarece satisfac apetitul și reduc senzația de foame. Or, una din cele mai mari provocări în cadrul unei diete de slăbit este controlul apetitului.

____________________________________________________________________________________________________

Sursă: University of Liverpool, Eating prunes can help weight loss, News: https://news.liverpool.ac.uk/2014/05/30/eating-prunes-can-help-weight-loss/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.