Cum i s-a arătat Maica Domnului unui călugăr

Această minune este povestită de Părintele Ilie Cleopa. S-a petrecut înainte de Marea Schismă între Biserica de Răsărit și Biserica de Apus, când toți erau ortodocși.

Un călugăr din Galia, o regiune care se află astăzi în Franța, avea o mare evlavie către Maica Domnului. O iubea atât de mult, încât își dorea cu ardoare să o vadă în persoană.

Arătarea Minunată a Maicii Domnului

Arătarea Minunată a Maicii Domnului

I se ruga zilnic, citindu-i toate acatistele, paraclisele și canoanele. Făcea metanii și vărsa multe lacrimi înaintea icoanei Preacuratei Maici a Domnului, rugând-o să-i fie apărătoare și ajutătoare în viața pământească, în ceasul morții și la judecată.

O dată, gândind la frumusețile raiului, s-a întrebat în sinea lui: „Dacă un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i Împărăteasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viața asta să o văd pe Maica Domnului? Măcar cât este cu putință omului?”

Și încolțind în inima lui această dorință arzătoare, a început a o ruga pe Maica Domnului să-i îndeplinească cererea, zicând așa:

„Maica Domnului, dacă vrei, și dacă crezi că îmi va fi de folos, aș vrea să te văd o dată în veacul de aici, ca mai mare evlavie să simt pentru tine și mai mare credință.

Eu văd sfintele tale icoane, dar aș vrea să văd cum ești tu în ceruri. Nu sunt vrednic, că sunt om păcătos, dar măcar cât este cu putință omului.”

Căci așa cum apostolii au căzut cu fețele la pământ de strălucirea slavei Domnului când S-a schimbat la față de Muntele Tabor, tot așa ar cădea mort cel care ar vedea fața îngerului păzitor sau preacuratul chip al Maicii Domnului.

Călugărul s-a rugat așa mulți ani la rând, până într-o bună zi, când a auzit un glas care i-a spus că pentru evlavia lui cea mare, Maica Domnului o să i se arate, dar pentru aceasta o să orbească. Și l-a întrebat:

Vrei să rămâi fără vedere?” Iar el a zis: „Vreau! Să rămân orb câte zile mai am, numai să o văd o dată.”

A venit și ziua când această promisiune s-a împlinit. Pe când se ruga odată, a venit o adiere frumos mirositoare a Duhului Sfânt, apoi a început să apară o lumină de mii de ori mai puternică decât soarele.

Maica Domnului i s-a arătat aievea, cu Pruncul Iisus în brațe, așa cum este ea pictată în icoane. Dar călugărul, temându-se să nu orbească de tot, a închis repede un ochi, și a căzut la pământ de prea multă lumină și frumusețe.

Iar Maica Domnului i-a spus: „Nu înceta a te ruga. Atât m-am arătat, cât îți este cu putință.”

După ce l-a binecuvântat, s-a înălțat ca fulgerul la cer. După acea minunată arătare, călugărul a orbit doar cu ochiul cu care a privit-o pe Maica Domnului. Atât de mare era bucuria lui încât nu o putea descrie în cuvinte. Mângâierea Duhului Sfânt, dulceața dragostei Maicii Domnului și frumusețea chipului ei îi umpleau sufletul.

Apoi a început să-i pară rău că nu s-a uitat la ea cu amândoi ochii, pentru a o vedea în frumusețea ei deplină. Și se ruga înaintea icoanei ei, zicând:

„Mulțumesc ție, Maica Domnului, că te-am văzut! Îmi pare rău că mi-am cruțat un ochi. Vreau să rămân orb până la moarte, numai să te mai văd o dată.”

Au trecut iarăși câțiva ani de rugăciune, lacrimi, post și nevoință, până ce Maica Domnului i-a împlinit și această cerere. Un glas s-a auzit din nou, care l-a întrebat dacă primește să rămână orb toată viața pentru a o vedea iarăși pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Și călugărul a zis: „Mulțumesc darului Stăpânei cerului și al pământului, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare să-mi pierd și viața vremelnică, nu numai vederea, numai s-o mai văd o dată.”

Dar iar s-a gândit în sinea lui ca atunci când i se arată Maica Domnului, să-și acopere ochii cu mâinile, pentru a o vedea printre degete.

Însă când a văzut lumina aceea puternică venind către dânsul, a vrut să-și pună mâinile la ochi. Dar uitându-se la ea, ochiul cel sănătos n-a suferit nici o vătămare. Ci s-a întâmplat că Maica Domnului i-a deschis și celălalt ochi, vindecându-l de orbire:

„Iată, ți-am vindecat și ochiul celălalt, căci pentru dragostea mea ai vrut să fii orb! De acum rămâi, și mă vei vedea în veacul viitor, pentru vecii vecilor!”

Atât de copleșitoare era simțământul iubirii pe care-l avea către Preasfânta Fecioară, încât nu înceta cântând cântări în cinstea ei, oriunde era. Toată viața și-a petrecut-o lăudând-o pe Maica Domnului, și doar numele ei rostind. Și așa s-a mutat către Domnul, pentru a se desfăta veșnic de frumusețea Domnului, a Preacuratei Maicii Sale, a îngerilor și a tuturor sfinților.

Părintele Cleopa spune la finalul acestei istorisiri că noi nu trebuie să ne dorim să avem astfel de vedenii, pentru că suntem nevrednici de un asemenea dar.

Nouă se cuvine să ne vedem păcatele noastre, să ne pocăim, să ne spovedim curat, să ținem posturile rânduite de Biserică, să viețuim curat și cu dragoste față de toți, și să fim în pace cu toată lumea

Abia atunci când vom împlini toate acestea vom putea căpăta îndrăzneală și nădejde în mila Domnului și a Maicii Domnului, și speranța că o vom vedea și noi în veacul viitor, nu numai o clipă sau o mie de ani, ci în vecii vecilor.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


2 comentarii

  1. Asadar….Sa cititi cu atentie,inainte sa dati”like!”

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.