Sănătatea SUFLETULUI se recunoaște prin NERĂUTATEA inimii

Un om din lume l-a întrebat pe Sfântul Ignatie Briancianinov cum trebuie să fie cei care doresc să intre în Împărăția Cerurilor. Răspunsul lui se găsește în cartea „De la Întristarea Inimii la Mângâierea lui Dumnezeu”.

Cei care vor să ajungă în Împărăția Cerurilor și să moștenească viața veșnică, trebuie să se străduiască să împlinească porunca Mântuitorului de a fi precum copiii: „simpli, fără de răutate, fără duh de iscodire, credincioși, iubitori să primească învățătură, căindu-se grabnic pentru greșeli.

Sănătatea Sufletului

Sănătatea Sufletului

Când apostolii L-au întrebat pe Iisus cine este mai mare în Împărăția cerurilor, El a chemat la Sine pe un prunc, l-a așezat în mijlocul lor, și le-a zis: “De nu vă veți întoarce, și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește.” (Matei 18, 1-5)

Unii dintre noi trebuie să parcurgem cale inversă, de la mintea semeață și inima încrâncenată în mândrie și părere de sine la mintea de copil care gândește doar binele, și nu are răutate într-însul.

Aceasta înseamnă să ne întoarcem și să fim precum pruncii. Copiii poartă în ei Duhul lui Dumnezeu, și asemenea Lui, sunt blânzi, lesne iertători, lipsiți de răutate, neiscoditori, credincioși, mărinimoși, iubitori de oameni și de toată zidirea.

Trebuie să învățăm de la copii curățenia inimii și a trupului, cumințenia și smerenia. Chiar dacă aceste virtuți sunt astăzi luate în râs și considerate lipsă de caracter, ele sunt de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Sănătatea sufletului se păstrează prin această nerăutate a inimii, prin păzirea minții de gânduri rele, viclene și necuvioase, prin strădania de a nu judeca pe nimeni, și de a ne purta cu multă delicatețe și dragoste cu toți cei din jurul nostru, cultivând toleranța, îngăduința și iertarea în situațiile dificile sau conflictuale. Nerăsplătind răul cu răul și având bunătate față de toți, așa ne vom putea păstra pacea sufletului în vremea ispitelor.

Trebuie să ne străduim să facem multe fapte bune cât trăim pe pământ, pentru ca sufletul nostru să se preschimbe, să se asemene cât mai mult cu Dumnezeu și să se învrednicească de odihna și desfătarea gătită în ceruri celor drepți.

Toate gândurile, cuvintele și gesturile noastre pline de bunătate, dragoste și lumină pe care le-am răspândit în jur ne vor ajuta să intrăm în lumina și bucuria Domnului din Împărăția Cerurilor. Să nu uităm și cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care spune că dragostea acoperă mulțume de păcate.

Sfântul Ignatie spune că dacă vom urma aceste sfat al Domnului de a deveni precum copiii, „la vremea potrivită vom simți o fericită înnoire, întărire a sufletului. Aceasta se va săvârși treptat, pe nebăgate de seamă… Omul se vede schimbat deodată, și-L preaslăvește pe Atotbunul și Atotputernicul Dumnezeu.”

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.