Despre atașarea sufletului de cele materiale – Sfântul Macarie Egipteanul

Sfântul Macarie Egipteanul, știut și după numele de Macarie Egipteanul, este unul din cei mai mari pustnici, care a trăit în aceeași vreme cu Sfântul Antonie cel Mare. Viața sa sfântă și învățăturile sale despre mântuire sunt ca un izvor de apă vie pentru cei însetați de cunoașterea lui Dumnezeu și dobândirea despătimirii sufletului.

Macarie cel Mare

Macarie cel Mare

Vorbind despre iubirea față de cele pământești, Sfântul Macarie spune că deși acestea sunt mai trecătoare ca fumul, ele ne robesc și așează împrejurul nostru un lanț greu, care nu ne lasă să ne ridicăm și să ne înălțăm mintea și privirea spre Dumnezeu.

Unii sunt iubitori de argint și aur (avere), alții socotesc înțelepciunea lumească de mare preț, unii se avântă spre stăpânirea lumii, dorind să primească slavă și onoruri de la oameni, alții se lasă mânați de violență, de asuprire, de trufie și de invidie, unora le place să trăiască în trândăvie, alții sunt acaparați cu totul de grijile pământești. Unii iubesc somnul, alții guma și vorbele urâte.

Mai mică sau mai mare, patima de care suferim devine o piedică în curățarea sufletului și avântarea spre cunoașterea celor cerești. Atunci când ne lăsăm stăpâniți de diferite dorințe și pofte rele, inima noastră se închide dinspre dragostea de Dumnezeu și de poruncile Sale, care duc spre viața veșnică.

Sfântul Macarie spune că lucrarea de căpătâi a omului este aceea de „ieși” din lume, de a stărui în rugăciune, de a priveghea, de a iubi pe Dumnezeu pe frați. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă a ne lupta cu gândurile răutăți, a ne ruga permanent ca Dumnezeu să ne lumineze și să ne ajute, a fi mereu treji sufletește și atenți la gândurile, la vorbele și la faptele noastre, și a ne strădui să dobândim iubirea de semenii noștri, fie ei prieteni sau dușmani.

Numai cei ce l-au găsit pe Dumnezeu au adevărata pace. Orice alt fel de pace este înșelătoare și de scurtă durată, până la prima provocare. Ce care L-au descoperit pe Dumnezeu se reînnoiesc, devin creaturi noi, dar nu dintr-o dată, ci printr-o muncă grea, personală, intimă, ascunsă. Lupta gândurilor este cea mai grea luptă.

Cei care voiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu au de dus o luptă grea cu e înșiși. “Este lupta duhurilor nevăzute, este comparația și alegerea între plăcerile și bogățiile văzute și cele nevăzute, între cele actuale și cele promise.

Balanța inimii hotărăște soarta sufletului. Inima decide ce iubește mai mult: pe Dumnezeu, sau lumea. Cine voiește să fie cu Hristos în veșnicie, trebuie să treacă mai întâi prin cruce, prin răstignire, după cum El Însuși a spus-o : “Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și Mie să-mi urmeze”.

Omul „se lasă ferecat în poftele sale din propria lui voie”. Nici măcar nu știe că felul lui de a trăi este rău, „neștiind poruncile lui Dumnezeu, pe care, din indiferență, nu vrea să le caute.

Orice viciu, orice iubire ce stăpânește mintea îl îngreunează de la înțelegerea adevărului, îl îndepărtează de Dumnezeu. Tot ceea ce place omului: lauda, averea, onorurile, violența, cearta, vorbele deșarte, trândăvia, desfrânarea, luxul, cochetăria, somnul, glumele proaste, distracțiile, lecturile proaste, toate acesta sunt lanțuri grele ce-i strâng sufletul ca într-un clește, și nu-i dau libertatea să zboare spre Dumnezeu.

Orice altă dorință împiedică elanul spre cer, orice poftă, orice ambiție și orice lucru dorit prea mult sunt pietre de poticnire în drumul desăvârșirii.”

Din acest lanț reușește să se elibereze doar acela care devine imun la deșertăciunile vieții, și în care arde dorința de a se îndrepta cu mintea și inima neîncetat spre Dumnezeu. Unul ca acesta nu va da atenție capriciilor și poftelor trupului, ci se va preda întreg în voia lui Dumnezeu.

Trebuie să știm însă că fără Dumnezeu nu putem izbândi nimic, după cum Însuși Hristos a zis. “A te împotrivi păcatului”, spune Sfântul Macarie, “este cu putință sufletului, dar fără Dumnezeu, sufletul nu poate birui sau nimici răul.”

„După lupte grele, după multe suferințe, ispite și încercări, cernuți în sita diavolului cu înverșunare, creștinii adevărați ajung la adevăr, la pace, la cumințenie, la statornicie și la liniște. Ei s-au întors cu adevărat din moarte la viață!

Hristos ne arată sensul existenței noastre, care este recâștigarea curățeniei și sfințeniei de la începutul creației noastre, stare la care nu se poate ajunge decât ieșind din „Egipt”, adică din duhul lumii, din grijile ei, din materialitate. Și, luptând cu obișnuința atât de adânc infiltrată în noi de generații, să scoatem afară, contrar voinței noastre, toate poftele trupești. Să nu mai avem decât singura grijă de a fi plăcuți lui Dumnezeu, de a asculta și împlini poruncile Lui, cu prețul vieții noastre.”

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.