Învățătură Despre Calea Strâmtă și Calea Largă a Vieții – Sfinții Părinți

Însuși Hristos spune: Intrați prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire, și mulți sunt cei care o află. Și strâmtă este calea care duce la viață, și puțini sunt aceia care o află. (Matei, 7, 13-14).

Învățătură Despre Calea Strâmtă și Calea Largă a Vieții – Sfinții Părinți

Învățătură Despre Calea Strâmtă și Calea Largă a Vieții – Sfinții Părinți

Călători pe calea Vieții

Viața omului este o cale de la nașterea sa și până la ceasul sfârșitului, și calea aceasta poate fi ori strâmtă, ori largă. Calea cea îngustă este îngrădită de poruncile lui Dumnezeu, care nu ne lasă să ne abatem nici la dreapta, nici la stânga. Calea cea largă a stricat îngrădirea lui Dumnezeu, și ne dă libertatea să umblăm, rătăcindu-ne după voința noastră. Calea cea strâmtă este împresurată de întristări, necazuri, izgoniri și batjocuri. Cea lată, toate acestea le leapădă și se lărgește mereu, prin veseliile lumii acesteia.

Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate

Căci la intrarea căii celei strâmte stă crucea, și împreună cu ea, smerenia, lepădarea de sine, blândețea și toată fapta cea bună, lucruri care pe dinafară sunt lipsite de strălucire, dar pe dinăuntru, ele sunt pline de frumusețe. Iar pe calea cea lată stă iubirea de arginți, răutatea și tot păcatul, care pe dinafară este dulce și plăcut la vedere, iar pe dinăuntru, amar și urât mirositor.

Pe calea cea strâmtă, spune marele Vasile, stă înfrânarea trupului, iar pe cea lată, plăcerea trupului. Pe cea strâmtă, postul, iar pe cea lată, beția. Pe cea strâmtă lacrimile, pe cea lată, dănțuirea. Pe cea strâmtă, suspinarea, pe cea lată, veselia și jocul. Pe cea strâmtă, curăția, pe cea lată, desfrânarea.

Crucea este poarta tainelor

Înainte-călător pe calea cea strâmtă este Însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a purtat crucea și S-a răstignit pentru noi. El spune tuturor celor ce voiesc a fi creștini: “Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, și luând crucea sa, Mie să-mi urmeze.” Pe calea aceasta merg toți credincioșii care s-au depărtat de lume și și-au luat crucea lor și Lui îi urmează, ca unui Povățuitor, și învățător și Începător, prin smerenie, dragoste, răbdare, blândețe și ascultare.

Pe calea cea lată se află Stăpânitorul lumii acesteia și al întunericului, diavolul, și cei care îl urmează pe el prin mândrie și slavă deșartă. Lumea aceasta este ca o mare, și ne învăluiește cu ispitele. Pe cei care au înfrânt poftele trupești, poftele ochilor și mândria lumească, și se află încă în lume, lumea îi prigonește. Cei buni cu cei răi nu pot sta împreună, căci cei buni, prin a lor viețuire sfântă, mustră răutatea celor răi. Și de aici se întâmplă ca într-o casă, bărbatul cel rău urăște și prigonește pe femeia cea bună, tatăl cel rău, pe fiul cel bun, fratele cel rău, pe fratele cel bun. Că despre aceasta grăiește Hristos când zice: “Vi se pare că am venit pe pământ să dau pace? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte, cinci într-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi, și doi împotriva a trei.” (Luca, 12, 51-53).

Dumnezeu lasă asupra celor buni încercări, pentru ca ei să înțeleagă că sunt aici străini și trecători, că patria lor nu este din lumea aceasta, ci dincolo, și așa să se poată depărta de deșertăciuni. Prin aceste ispite, ei se smeresc, și își cunosc neputințele lor. Căci precum fericirea înalță, așa ispita smerește pe om și îl aduce la cunoștință. Așa se deprind cei aleși și îmbunătățiți cu răbdarea, care este cununa evlaviei și pe care nu este cu putință a o învăța fără de ispite și de necazuri. La fel și amărăciunea patimilor lui Hristos o cunoaștem mai bine, când vom cunoaște noi înșine amărăciunea ispitelor și ale nenorocirilor. Că dintr-aceasta ne învățăm să cunoaștem și să vedem cât de bun este Domnul, Care atâta amărăciune din paharul amărăciunilor a băut, pentru netrebnicii robii Săi. Primejdiile și necazurile ne ridică și ne trezesc spre adevărata pocăință și spre întoarcerea de la înșelăciunile lumii, și spre căutarea adevăratei fericiri, care este de la Dumnezeu.

Urmează pe Hristos nu doar la Înviere, ci şi la purtarea Crucii

Calea cea strâmtă, pentru că este strâmtă cu adevărat, puțini călători are pe ea, după cuvântul lui Hristos, și puțini o află. pentru că poftele și desfătările lumii acesteia ne fac plăcere și sunt aproape de simțurile trupului nostru. Iar fericirea cea veșnică, spre care ne duce calea cea strâmtă, fiindcă e nevăzută cu ochii trupești, nu oricine o vede, ci numai cel luminat prin credință. Pentru aceasta, mulți urmând pătimașului și poftitorului lor trup, lasă calea cea strâmtă și călătoresc pe calea cea largă pentru plăcerea trupului. Dar ea ne duce la strâmtorarea veșnicei suferințe, la întristări și suspinuri.

Înfricoșător lucru este calea cea strâmtă pentru trupul nostru, pentru că el vrea să fie întru toată desfătarea și veselia, care slujesc simțurilor lui. Cel care voiește să meargă pe calea ce duce spre viața veșnică, trebuie să-și taie voia sa și poftele sale, și să nu se sperie de necinstire, de batjocură, de sărăcie, de prigonire și de celelalte împotriviri. Precum bolnavul neștiutor se teme să primească leacuri, neștiind folosul ce este într-însele, sau precum pruncii fug de scăldătoare și plâng când mamele lor îi scaldă, pentru că ei văd numai cele de față, așa și neputinciosul nostru trup privește spre ceea ce stă aproape de simțurile lui, și nu vede ceea ce stă mai departe. El vede crucea și amărăciunea ei, dar folosul și mângâierea care îndulcesc amărăciunea ei nu le vede, pentru aceasta se tulbură și se înfricoșează.

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea

Să ne întoarcem luarea aminte, nu numai la durerile și ispitele pe care le arată simțurile, ci și la ceea ce ne pune înainte Legea creștinească. Că ea, adică credința, ne arată pe Dumnezeu ca pe un Părinte, Care pune înaintea fiilor Săi crucea din dragoste, și nu din mânie. “Că pe cine îl iubește, Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește. Răbdați spre înțelepțire, Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii.” (Evr. 12, 6-7).

Dumnezeu este Părintele îndurător care stă de față și ajută fiilor Săi, celor ce se află sub cruce și suspină. Căci Dumnezeu zice prin Proorocul David: “Cu dânsul sunt în necaz, și-l voi scoate pe el.” Că de vei trece prin mijlocul apei, cu tine sunt și râurile nu te vor acoperi. Și de vei merge prin mijlocul focului, nu te vei arde, și para focului nu te va atinge pe tine.

Crucea îți arată pe înainte-purtătorul ei, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care pe drumul crucii a călătorit, și cu ale Sale preacurate picioare a netezit asprimea căii și a făcut-o lesnicioasă celor care Îi urmează. “Luați jugul Meu asupra voastră, căci jugul meu e bun, și povara Mea este ușoară.”

Ea ne arată fericitul sfârșit, spre care duce calea crucii: învierea. Ea adeverește că după această amărăciune, urmează dulceața și veselia cea veșnică, și după vremelnica necinste și ocară de la oameni, primim veșnica slavă de la Dumnezeu. După moartea cea trecătoare va fi fericirea și viața cea veșnică. Și așa, puterea crucii îndulcește și preface durerile.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.