Sfântul Ioan Rusul (27 mai) – Descoperit cu Trupul Întreg, Răspânditor de Bună Mireasmă

Sfântul Ioan Rusul s-a născut în anul 1690 în Rusia. În anul 1711, în timpul războiului rușilor împotriva turcilor a fost luat prizonier și vândut rob unui ofițer turc.

Sfântul Ioan Rusul

Sfântul Ioan Rusul

Viața Sfântului Ioan Rusul

Crescut în credința creștină ortodoxă de părinții săi, Sfântul Ioan Rusul a rămas neînfricat în fața stăpânirii otomane, care răspândise oroarea în toate neamurile.

Luat prizonier împreună cu alți compatrioți, Sfântul a fost dus la Constantinopol și dat sub stăpânire unui ofițer superior turc pe nume Aga.

Silit să locuiască în grajd, cu animalele

Îndemnat să se lepede de credința adevărată, Sfântul Ioan Rusul mărturisește pe Hristos și este astfel osândit la bătăi grele cu bețe groase, scuipat, ars și aruncat în gunoiul grajdului.

Obligat să trăiască la un loc cu animalele, grajdul se umplea de mireasmă duhovnicească prin rugăciunile și blândețea sfântului.

Sfântul Ioan Rusul îndura cu bărbăție chinurile și jignirea cumplită, având bucuria mai presus de fire de a urma smereniei Mântuitorului Hristos, Care a binevoit să se nască pentru noi într-o iesle sărăcăcioasă.

“Îmi amintesc coroana de spini, scuipările, loviturile, pălmuirile și moartea pe cruce a Domnului, și sunt bucuros să primesc și eu cele mai mari și cumplite chinuri. De al meu Iisus Hristos însă nu mă lepăd.”

Când era ocărât și lovit cu bețele și picioarele de turci, sfântul răspundea cu îndrăzneala cuvintelor Sfântului Apostol Pavel:

“Cine mă va despărți pe mine de dragostea lui Hristos? Nici strâmtorarea, nici tristețea, nici prigoana, nici goliciunea, nici robia, nici moartea. Ca un rob ascult poruncile lui Dumnezeu, în aceste treburi ale slugărniciei, însă în credința mea în Mântuitorul Hristos nu-mi ești stăpân” – îi spunea sfântul ofițerului turc care îl îndemna să se lepede de credința ortodoxă.

Așa a primit de bunăvoie Sfântul torturile repetate, șederea împreună cu dobitoacele, postul și martiriul suferit cu tăria inimii. Nici când i s-a oferit o cameră în apropierea grajdului, sfântul nu a primit să se despartă de smerenia grajdului, hotărând să doarmă în continuare alături de animale.

Strălucind cu frumusețea firii sale dumnezeiești, Sfântul Ioan Rusul s-a făcut pildă de smerenie, credință și statornicie tuturor, ca unul ce s-a predat pe sine lui Dumnezeu. Încă și pe amarii turci a reușit sfântul să-i îmblânzească și să le potolească mânia și ura, care uimiți de demnitatea și moralitatea lui și de minunile săvârșite prin el îl numeau sfânt. Odată, sfântul a trimis prin îngerul Domnului o farfurie de mâncare la stăpânul său turc Aga, care se afla în Arabia, și acesta mâncând-o, s-a mirat că purta însemnele taberei.

Trecerea de la robia pământească la libertatea veșnică

Simțindu-și sfârșitul aproape, sfântul l-a înștiințat pe preotul care avea grijă de el. Iar preotul aducându-i Sfânta Împărtășanie în grajd în data de 27 mai, sfântul a trecut din robie la slobozenia vieții veșnice, mutându-se către lăcașurile de sus, cu nădejdea mângâierii și bucurii neîncetate.

După sfârșitul Sfântului Ioan Rusul, preoții au luat trupul cuviosului cu permisiunea turcilor. Și astfel, cel care mai înainte era un biet sclav, a fost îngropat cu mare cinste și lacrimi de către creștini, turci și armeni, ca un stăpân.

I-au descoperit trupul întreg, nesupus stricăciunii

În anul 1733, preotul bătrân care îl spovedea și purta de grijă sfântului în viață, a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a spus că trupul său a rămas întreg cu harul lui Dumnezeu, așa cum l-au îngropat, poruncindu-i să-l scoată pentru a avea parte de binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă preotul șovăind, Dumnezeu a revărsat o lumină cerească deasupra mormântului Sfântului ca un stâlp de foc, pe care văzând-o creștinii, au deschis mormântul și au găsit trupul nestricat, răspândind o mireasmă dumnezeiască care nu a încetat nici astăzi. Astfel au luat moaștele Sfântului Ioan Rusul și le-au așezat spre închinare în biserica din Procopie.

Moaştele-Sfântului-Ioan-Rusu

Moaştele-Sfântului-Ioan-Rusu

Sfântul Ioan Rusul – Minuni după moarte

Scrierile istorice menționează că atunci când Osama Pașa a trecut prin Procopie (1832) cu gând să ardă sfintele moaște pentru a se răzbuna pe creștini, văzând trupul rămânând ca viu în mijlocul flăcărilor, neatins de foc, turcii s-au înspăimântat și au lepădat acest lucru nelegiuit. După ce creștinii au îndepărtat cărbunii, au găsit moaștele întregi, la fel de înmiresmate ca mai înainte, rămânându-le ca semn o urmă de negreală de la jar și fum, care se poate vedea și astăzi.

Mai târziu, în jurul anului 1922, moaștele Sfântului Ioan Rusul au fost mutate în insula Evvia din Grecia, unde se găsesc și astăzi. Părticele din moaștele Sfântului Ioan Rusu se află și în România, la Mănăstirea cu acelaşi nume din judeţul Giurgiu, comuna Slobozia.

Vezi și articolului: Moaște de sfinți în România – Imagini cu Racle

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. SFINTE IOAN RUSUL te rugam sa ne ocrotesti pe noi, pe toti.Amin.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.