Rugăciune către Sfânta Muceniță Tecla, mijlocitoare pentru iertarea sufletelor

Sfânta Tecla este numită cea dintâi muceniță, asemenea Sfântului Arhidiacon Ștefan, pe care îl prăznuim la data de 27 decembrie. Pomenirea ei se face în fiecare an la data de 24 septembrie, împreună cu Sfântul Siluan Athonitul.

A trăit în secolul 5 d.Hr., pe vremea când Sfinții Apostoli propovăduiau Evanghelia în lume. Provenea dintr-o familie de oameni bogați, dar săraci în credința cea adevărată.

Se deosebea de alte tinere prin frumusețea trupului și a cugetării sale, căci era foarte învățată și înțeleaptă.

La 18 ani s-a logodit cu Tamir, un tânăr de neam bun. Dar când Sfântul Apostol Pavel a venit în cetatea ei, Iconia, și auzind cuvintele lui de învățătură, a înțeles cât de mare este virtutea fecioriei.

Atât de mult s-a aprins inima ei de dragoste pentru Hristos, încât a lăsat pe logodnicul ei pământesc, având să pătimească multe chinuri pentru credința în Mirele ei ceresc.

Auzind mama ei că vrea să rămână fecioară și să urmeze Apostolului Pavel, a mustrat-o și a bătut-o. A fost apoi pârâtă de logodnicul ei dregătorului cetății, care a poruncit să-l prindă pe Pavel și să-l bage în temniță, ca cel care a schimbat gândul tinerei și a creștinat-o.

Au osândit-o la moarte pe rug, dar Dumnezeu a păzit trupul ei neatins de flăcările focului. Părăsindu-și casa și rudele, a mers după Pavel în Antiohia Psidiei și s-a făcut propovăduitoare a Evangheliei, asemenea Apostolilor, având darul cuvântului.

Dar aici avea să fie din nou prinsă și supusă la chinuri. Un tânăr dregător pe nume Alexandru, văzând frumusețea Teclei, a încercat să o ademenească la păcat. Dar fiindcă nu a reușit nimic, a osândit-o la moarte, dând-o de mâncare la fiare.

Dar acelea neputându-se atinge de ea prin voia lui Dumnezeu, au poruncit ca după câteva zile să fie din nou aruncată leilor înfometați. Dar animalele se plecau înaintea ei, arătând cinstea pe care o aduc fecioarei.

Au aruncat-o apoi într-o groapă cu șerpi veninoși, dar și aici a păzit-o Dumnezeu nevătămată pentru a întoarce mult popor la credință. Căci văzând cei din cetate minunile acestea, au strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul pe Care-L cinstește Tecla!

Scoțând-o din temniță și slobozind-o din legături, mulți din cetate au primit botezul în Iisus Hristos. Propovăduind Evanghelia în multe locuri și creștinând mulțime de popor, s-a dus să petreacă pustnicește într-un munte din apropierea Seleuciei. Și venind mulți la ea, vindeca pe toți cei bolnavi.

Mâniindu-se pentru minunile pe care le făcea, au trimis la ea trei oameni răi care s-o batjocorească. Dar ea rugându-se lui Dumnezeu, stânca  în care locuia s-a despicat și a ascuns-o de la fața lor.

Astfel și-a dat Sfânta Tecla sufletul în mâinile iubitului ei Mire, Hristos, având atunci 90 de ani. Iar stânca aceea în care ea a răposat a devenit la scurtă vreme mănăstire de maici (Mar Taqla) care se poate vedea și azi în satul Malula din Siria.

De-a lungul timpului, sfintele sale moaște au fost împrăștiate în toată lumea, inclusiv la noi în țară, la Patriarhia din București și la Mănăstirea Neamț. Multe sunt minunile săvârșite de Sfânta Muceniță Tecla! Căci ea pe toți cei care se roagă ei îi scapă de primejdii, de necazuri, de vătămare trupească și de moartea cea veșnică a sufletului.

_______________________________________________________________________________________________________

Rugăciune către Sfânta Întâia-Muceniță Tecla

Sfântă Tecla, întâia pătimitoare pentru Hristos și propovăduitoare a Evangheliei, privește din ceruri către noi, cei neputincioși și împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și călăuzire.

Ceea ce din tinerețe ai slujit lui Hristos, povățuiește pe cei tineri să iubească pe Domnul și să împlinească sfintele Lui porunci. Ceea ce ai suferit pentru credință și pentru curăție, fii ocrotitoare celor nedreptățiți, alinătoarea durerilor celor suferinzi și sprijinitoare celor ce se luptă împotriva ispitelor și a patimilor.

Ceea ce ai viețuit mulți ani în pustie și te-ai nevoit în post și rugăciune, dăruiește dor de cer și râvnă sfântă monahilor și monahiilor care și-au închinat viața slujirii Domnului.

Ceea ce ai fost întocmai cu Apostolii, dăruiește-ne să devenim apostoli ai lui Dumnezeu prin viețuirea, prin faptele și prin cuvintele noastre, ca să fim lumină în lume.

Tu, ceea ce te-ai rugat pentru sufletul răposatei Falconila și ai înduplecat pe Dumnezeu să o izbăvească din focul cel de veșnic, fii mijlocitoare pentru iertarea sufletelor celor dragi ai noștri, care au trecut la cele veșnice.

Iar nouă, celor aflați pe marea învolburată a acestei vieți trecătoare, ajută-ne să împlinim făgăduințele Sfântului Botez, să spălăm cu lacrimi de pocăință întinăciunea păcatelor, și să dobândim îndreptarea vieții, prin viață virtuoasă.

Înalță rugăciuni către Domnul Hristos, ca să întărească poporul bine-credincios în fapte bune, să ne dăruiască cele de trebuință în viața aceasta, și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor, să ne păzească de căderi în păcat, și să ne învețe a viețui potrivit voii Sale, ca să ne învrednicim a ajunge întru lumina cea neînserată a Împărăției Sale celei veșnice, și să slăvim, împreună cu toți sfinții, pe Tatăl, și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.