Sfântul Cuvios IOAN de la PRISLOP (13 septembrie)
Cu o zi înainte de sărbătoarea Sfintei Cruci și a hramului Mănăstirii Prislop, pe data de 13 septembrie a fiecărui an, creștinii români îl prăznuiesc cu multă evlavie pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Prislopul a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru credincioșii din toate zonele țării, care vin să se roage la mormântul Părintelui Arsenie Boca.
Mai puțini știu însă că la câteva sute de metri mai adânc în pădure se află un alt loc de închinare, încărcat de sfințenie: peștera în care s-a nevoit și a murit Sfântul Cuvios Ioan numit „de la Prislop”.
Despre acest rob al lui Dumnezeu Ioan nu se știu foarte multe, decât că s-a născut chiar acolo, în satul Silvașul de Sus, prin secolul al 15-lea.
Lăsându-și casa și părinții, s-a dus de tânăr la Mănăstirea Prislop, unde s-a călugărit.
După mai mulți ani, aprinzându-se în inima lui dorul de pustnicie, a căutat să se retragă într-un loc liniștit, departe de oameni, pentru a petrece singur cu Dumnezeu.
Mergând prin pădure, cam la 500 de metri de mănăstirea Prislop a găsit un locșor ferit, pe malul prăpăstios al râului Silvuț.
Aici și-a săpat singur o chilie în piatră, unde a petrecut în post, rugăciune, priveghere și aspre nevoință până ce s-a mutat către odihna cea cerească.
Potrivit tradiției, sihastrul Ioan a murit mucenicește. Pe când se afla în gura peșterii și își făcea o fereastră la chilie, s-a întâmplat de au trecut pe acolo doi vânători. Crezând că văd un animal, au tras cu pușca în el, și așa s-a săvârșit acest mare nevoitor al lui Hristos.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea lui în rândul sfinților, canonizându-l în anul 1922.
Pentru a ajunge la peștera Sfântul Ioan de la Prislop, pelerinii urcă mai sus de mormântul Părintelui Arsenie, și merg prin pădure pe o potecă amenajată, cu scări cioplite din rădăcini și stâncă, de-a lungul pârâului.
Chilia se află chiar pe marginea râpei, pe o potecă îngustă. Nu este așezată la nivelul pământului, ci este săpată mai sus în stâncă. Pentru a intra înăuntru, pelerinii trebuie să urce câteva trepte, ținându-se de balustrada amenajată de maicile de la mănăstire.
Peștera este foarte rece, dar primitoare și purtătoare de harul Duhului Sfânt. Cei care vin aici se simt învăluiți de energia rugăciunilor Cuviosului Ioan. Roada ostenelilor sale dăinuie de atâtea secole în acest loc sub forma unei stări de pace și tihnă pe care o simt pelerinii care vin aici cu credință.
Chilia are o deschidere largă spre râu și spre copacii care vara creează un cadru natural foarte frumos. Cuviosul Ioan nu a mai apucat să-și zidească fereastră. Datorită acestui lucru, pelerinii pot pătrunde astăzi mai ușor înăuntru.
Pe un perete se află icoana Sfântului, o cruce și un felinar. Pe altă parte a chiliei se află candele și lumânări, pe care le aprind credincioșii.
Deși trupul lui nu a fost găsit, credincioșii iubitori de sfinți români primesc mângâiere vizitând locul unde el a sihăstrit, asemenea Sfintei Teodora de la Sihla. Nu se cunoaște nici astăzi unde a fost înmormântat sfântul lui trup.
_____________________________________________________________________________________________________
Rugăciune către Sfântul Ioan de la Prislop
Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane! Părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice, luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească împreună cu îngerii L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre!
Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului! (Troparul și condacul Sfântului Ioan de la Prislop).
_____________________________________________________________________________________________________
Sursă: Mircea Păcurariu, Sfinți Români, Ediția 1987