Cuvintele bune, pline de dragoste pot vindeca răni ale sufletului și îmblânzi ura vrăjmașilor

Cuvintele pe care le rostim au atât de multă putere asupra celor din jurul nostru încât pot răni sau mângâia, denigra sau ajuta, ele pot îmbolnăvi sau vindeca, pot distruge sau reînnoda relații.

Mântuitorul ne atrage atenția asupra faptului că vom da seamă pentru orice cuvânt rostit în deșert, cu atât mai mult pentru vorbele rele, defăimătoare, bârfitoare, de ocară și de blestem.

 

„Din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit”. Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12, 36-37).

Dacă pentru un singur cuvânt rostit în vânt vom răspunde înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom fi judecați pentru pălăvrăgeala de toată vremea fără nici un rost.

Vorbirea fără necesitate, ca un mijloc de petrecere sau umplere a timpului din viața noastră se poate face pentru mulți pricină de păcat. Stareța Taisia spune că oamenii nu știu că vorba fără rost este un păcat, și chiar un păcat grav, deoarece el poate naște alte păcate: certuri, conflicte, bârfe, calomnii, osândiri și altele asemenea.

Iată ce spunea un sfânt părinte: „Cu câtă nebăgare de seamă, cu câtă neglijență ne folosim vorbele, care ar trebui ținute la mare preț, ca un mare dar de la Dumnezeu!”

Vorbirea ne-a fost dată pentru un singur rost: a-I aduce laudă lui Dumnezeu, a-I mulțumi, a-L preamări și a-L ruga pentru mântuirea noastră.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să întrebuințăm cuvintele pentru a vorbi între noi în Psalmi și vorbe bune, sfinte, ziditoare de suflet. Cuvintele pe care le schimbăm între noi trebuie să fie spre folos reciproc, spre ajutor și mângâiere unii altora.

Ca unor făpturi cuvântătoare care au fost zidite după chipul Creatorului lor, nu ne este îngăduit să folosim cuvintele pentru a defăima, a condamna, a judeca și a ocărî pe semenii noștri.

Despre medicamentul cuvintelor bune ne vorbește și folositor Arhimandritul Vasilios Bacoianis. Trebuie să ne străduim să împlinim toate poruncile lui Dumnezeu, inclusiv cea care ne spune să-i iubim pe vrăjmașii noștri, să-i binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor care ne fac rău. Să nu lăsăm să iasă din gura noastră cuvinte de viclenie sau de blestem.

„Spuneți-i vrăjmașului vostru cuvinte frumoase! Nu-l osândiți, nu vorbiți despre el disprețuindu-l, jignindu-l, căci acest lucru nu este bun pentru sufletul vostru”.

Asemenea ne îndeamnă să facem și Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Nu folosi nicicând pentru vrăjmașul tău cuvinte jignitoare, ci pomenește-i mereu numele, vrednicia și așa mai departe. Cuvintele acestea vor fi cel mai bun medicament pentru rana sufletului, pentru că dacă gura ta îi rostește numele, atunci sufletul va urma gura, va fi învățat de gură. Și încetul cu încetul se va adăpa din ceea ce aude, și se va împăca cu vrăjmașul lui”.

Surse bibliografice:

1. Stareța Taisia, Despre bârfă și vorbirea deșartă, Scrisoarea a noua, Scrisori către o începătoare pe calea vieții întru Hristos, Ed, Sophia/Christiana, București, pp. 90-93

2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I la David și Saul

3. Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, Editura de Suflet, București, 2011, pp. 94-95