Dacă nu vom IUBIM pe semenii noștri nu vom avea niciodată PACE în suflet

Strădania noastră de toate zilele trebuie să fie nu agonisirea de bunuri materiale pieritoare, ci dobândirea iubirii de Dumnezeu și de aproapele.

Iubirea este o poruncă: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10, 27).

Iar mai departe spune: „Fă aceasta și vei trăi” (Luca 10, 28), adică „vei fi viu în veci„. Cel care își umple inima de iubire aici, în această viață, și o răspândește cu generozitate în jur, va moșteni viața veșnică.

Iubirea este singurul lucru care îi unește pe oameni și care biruie timpul, spațiul și moartea. Deși este cel mai simplu, mai frumos și mai înălțător sentiment, acela de a fi în pace și dragoste cu toată lumea, este foarte greu de pus în practică în relațiile cu oamenii în ziua de azi.

Ne vine greu să iubim pe cineva care este bețiv, înjură, se poartă urât, ne vorbește de rău, ne urăște sau ne critică mereu. Acest lucru se întâmplă pentru că nu vedem în el chipul lui Dumnezeu, pentru că judecăm în loc să ne rugăm pentru el, să încercăm să-l ajutăm cum putem.

Iubirea de „vrăjmași” este tot poruncă:

„Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și peste cei drepți și peste cei nedrepți

Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Au nu fac și neamurile același lucru? Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este”. (Matei 5, 44-48)

La gesturile urâte ale semenilor noștri trebuie să răspundem cu multă iubire și toleranță, imitându-L pe Dumnezeu, Care este îndelung-răbdător, lesne iertător și iubitor de oameni.

Aceasta vrea Dumnezeu de la noi: să ne iubim unii pe alții așa cum ne iubește El și cum ne-a iubit Mântuitorul, dându-și viața pentru noi cei păcătoși.

Așa cum Dumnezeu așteaptă întoarcerea și căința păcătoșilor, așa să așteptăm și noi, dar nu pasiv, ci rugându-ne și străduindu-ne să-i ajutăm pe cei rătăciți să-și vină în fire.

Dacă nu vom iubi pe semenii noștri, sufletul nostru nu-și va putea afla pacea și odihna. Vom fi mereu deranjați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

„De ce-ai lăsat asta aici? De ce acolo? De ce ai făcut așa?” Așa diavolul ne va face să ne supărăm pe ceilalți, să ne mâniem, să cârtim tot timpul, spune Părintele Porfirie. Această stare cumplită cuprinde sufletul mândru, egoist și lipsit de smerenie și iubire.

Omul care trăiește fără Dumnezeu nu are liniște, ci este mereu frământat, zbuciumat, întristat, deznădăjduit, bolnav trupește și sufleteșteSfântul Porfirie spune că „astenia psihică, neurastenia, schizofrenia sunt stări demonice”, spune Părintele Porfirie. Noi însă credem că acestea se datorează oboselii sau altor cauze pur fiziologice. 

Atâta timp cât vom petrece în răutate, nici sufletul, nici trupul nostru nu vor afla odihna. 

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.