Pocăința are putere să schimbe planul lui Dumnezeu și să anuleze consecințele păcatelor în viața noastră

Singurul lucru care Îl poate determina pe Dumnezeu să-Și schimbe planurile în legătură cu soarta noastră este pocăința sinceră și curată.

Pocăința are o putere decisivă asupra mântuirii noastre. Părintele Efrem Filotheitul, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul descria foarte bine această putere:

Pocăinta are putere sa schimbe planul lui Dumnezeu si sa anuleze consecintele pacatelor în viata noastra

Pocăinta are putere sa schimbe planul lui Dumnezeu si sa anuleze consecintele pacatelor în viata noastra

„Ia cărbunele și-l face diamant. Ia lupul și-l face miel. Ia sălbaticul și-l face sfânt. Îl ia pe tâlharul pătat de sânge și-l face primul locuitor al raiului.

Și întrucât pocăința are asemenea putere, tocmai de aceea diavolul se luptă să-l îndepărteze pe om de ea. În felul acesta se explică împotrivirile multor oameni față de pocăință și spovedanie.”

Sfântul Paisie Aghioritul spunea de asemenea că acestea două – pocăința și spovedania – sunt leacurile cele mai trebuincioase omului.

Prin ele ne întărim duhovnicește împotriva ispitelor. Prin pocăință ne apropiem de Dumnezeu, iar prin spovedanie ne curățim casa sufletului de prezența duhurilor rele care și-au făcut sălaș în el.

Pocăiți-vă și vă spovediți, pentru ca demonul să fie lipsit de drepturi, iar voi să nu mai fiți sub puterea lui.”

Oamenii însă nu cunosc puterea pocăinței și a mărturisirii păcatelor. Prin pocăință noi putem schimba decizia lui Dumnezeu, spunea Părintele Paisie Aghioritul.

Faptele rele și păcatele trebuie plătite, fie în viața aceasta prin necazuri, suferințe și boli, fie în viața cealaltă. 

Dar dacă prin mila lui Dumnezeu conștientizăm starea în care ne aflăm, recunoaștem cu sinceritate și smerenie păcatele pe care le-am săvârșit, ne pare rău și vrem să punem început bun vieții, Dumnezeu ne iartă, ne luminează mintea, ne ajută să ne schimbăm purtările și modifică traiectoria vieții noastre în bine.

Atunci când omul spune cu multă zdrobire de inimă: „Am păcătuit”, Dumnezeu schimbă mânia în milă și îi dă binecuvântare, spune Părintele Paisie.

Nimic nu poate schimba sau întoarce evenimentele trecute și faptele săvârșite, dar pocăința are putere să anuleze consecințele păcatelor

Iată ce frumos descrie doctorul ortodox Konstantin V. Zorin puterea pocăinței și a spovedaniei:

„Atunci când conștientizăm puterea ucigătoare a păcatului și nevrednicia acestuia, atunci când rușinea și speranța ne copleșesc sufletul, inima noastră se umple de har dumnezeiesc

Acesta ne smulge din robia diavolului, ne eliberează de legăturile păcatului și șterge urmele acestuia.”

Spovedania ne curăță, ne înnoiește și ne aduce în starea de dinainte de păcat. Harul lui Dumnezeu face ca noi să apărem în fața lui Dumnezeu curați, iar acțiunile noastre ca și nu ar fi fost

Dacă păcatul are o forță distructivă asupra omului, harul lui Dumnezeu are efecte vindecătoare.

În Pilda Fiului Risipitor, Dumnezeu ne arată cum îl primește pe cel care își vine în fire și se întoarce la El cu umilință.

Dumnezeu aleargă în întâmpinarea lui, îi cade pe umăr, se bucură de întoarcerea lui, căci „mort a fost și a înviat„, și îi redă toate drepturile de fiu și moștenitor pe care le avea mai înainte, chiar dacă fiul nu este vrednic de ele. 

Părintele Paisie Aghioritul spunea că mai mult îi iubește pe aceia care au viețuit în păcate dar apoi s-au întors la Dumnezeu și se ostenesc să lucreze virtuțile.

„Și pe cioban îl doare mai mult de mielul rănit sau bolnav și-l îngrijește în mod deosebit, până ce se va însănătoși și el„.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.