Sângerări de MĂSELE, DINȚI sau GINGII – remedii naturiste

Până ajungeți la medicul stomatolog pentru a identifica și rezolva cauza sângerării dinților sau gingiilor, puteți folosi unul din remediile naturiste prezentate mai jos.

Sângerări de Măsea sau Gingie

Sângerări de Măsea sau Gingie

SALVIE

Salvia este o plană cu o forță curativă nebănuită. Aceasta ajută nu numai în cazul gingiilor care sângerează, gingivale, ci și la tratarea altor afecțiuni care țin de cavitatea bucală, precum:

– amigdalită, boli de gât
– abcese dentare (cu puroi)
– inflamații ale faringelui
– inflamații ale cavității bucale
– dinți care se mișcă
– retragerea gingiei (deșosări)

În toate aceste cazuri, inclusiv în sângerările gingivale, se recomandă gargara, clătirea gurii sau aplicarea de comprese cu infuzie de salvie.

Infuzia se prepară dintr-o linguriță cu salvie și 1 cană de apă clocotită. Dacă planta este proaspătă, se lasă să tragă 30 de secunde, apoi se strecoară. Cu infuzia caldă se face gargară, de mai multe ori pe zi, iar la final se clătește bine gura.

O altă variantă este să înmuiați un tampon de vată în infuzie și să îl aplicați pe măseaua/dintele care sângerează.

LĂMÂIE

Lămâia este antiinflamatoare și conține vitamina C. Un leac băbesc simplu este să înmuiați periuța de dinți în puțin suc de lămâie proaspăt stors, și să masați ușor măseaua și gingia bolnavă.

O altă variantă este să faceți o pastă din suc de lămâie și puțină sare. Aplicați amestecul pe dintele sau măseaua sângerândă. Lăsați să acționeze câteva minute, apoi faceți gargară cu apă caldă pentru a clăti gura.

Împotriva sângerărilor gingivale:

Uleiul de măsline este foarte bogat în polifenoli, care au proprietăților antiinflamatoare și antioxidante puternice (în special acid oleic și flavonoide). Un remediu util pentru gingiile inflamate este clătirea gurii cu ulei de măsline.

Mierea de albine este benefică pentru gingii datorită proprietăților sale antibacteriene și antiseptice. Masați gingiile (nu dinții) cu puțină miere, de două ori pe zi.

Adăugați puțină sare într-un pahar cu apă călduță (nu fierbinte) și faceți gargară de 3 ori pe zi sau clătiți gura. Apa sărată reduce umflătura gingiei și poate elimina infecția dintr-un abces dentar.

Masați gingiile afectate cu o bucățică de pulpă de aloe vera, sau folosiți gel/suc de aloe vera.

Cuișoarele sunt foarte eficiente în calmarea durerilor de dinți și oprirea sângerării gingiilor. Se ia o cuișoară în gură, se ține câteva minute să elibereze compușii activi, sau se zdrobește între dinți. La fel de eficient este uleiul de cuișoare, cu care se masează gingia afectată.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. daca apelam la remedii naturiste dispar stomatologi

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]