CEAI pentru o DETOXIFIERE blândă la adulți și copii

Nu doar adulții au nevoie de o detoxifiere periodică, ci și copiii, întrucât și ei sunt expuși la aceeași cantitate de toxine precum suntem noi.

Aceste substanțe provin din produsele pe care le folosim pentru curățarea casei sau îngrijirea corpului, din aerul pe care îl respirăm, din produsele alimentare și medicamentele pe care le ingerăm. Dr. Rachel Hall spune că inclusiv emoțiile negative pot produce toxine.

Sistemul nostru imunitar, sistemul gastrointestinal, rinichii și pielea funcționează împreună pentru a elimina toxinele pe care le identifică în corp.

Când nivelul lor depășește capacitatea organismului de a le elimina, acestea se depun în corp și rămân acolo până când vor fi înlăturate.

_________________________________________________________________________________________________________

O rețetă simplă pe care o putem folosi pentru detoxifierea organismului nostru sau al copiilor este acest ceai blând.

Ingredientul principal este păpădia – o plantă înzestrată cu efecte purificatoare asupra ficatului, tractului digestiv și rinichilor.

Gustul ei amar stimulează atât sucurile gastrice – îmbunătățind astfel digestia, cât și ficatul și fluxul biliarPăpădia ajută de asemenea la curățarea rinichilor, fără să înlăture și mineralele importante din corp, ea însăși fiind bogată în substanțe minerale. 

Celelalte ingrediente hrănesc organismul și îmbunătățesc totodată gustul ceaiului.

_________________________________________________________________________________________________________

Ceai blând pentru detoxifiere

Ingrediente

• 3 linguri de rădăcină de păpădie
• 2 linguri de frunze de păpădie
• 2 linguri de ceai verde
• 2 linguri de urzică
• 1 lingură de rădăcină de lemn-dulce

Preparare

Amestecați toate plantele într-un bol, apoi transferați-le într-un borcan de sticlă. Păstrați această formulă de ceai într-un loc întunecos și răcoros din casă, pentru a o folosi la nevoie.

Pentru a prepara o cană de ceai, folosiți 1 lingură de amestec la 1 cană cu apă clocotită. Se infuzează 10 minute, apoi se strecoară. Se poate îndulci cu miere de albine.

Adulții pot bea câte 3 căni de cei pe zi. Pentru copii se calculează doza în funcție de greutatea corporală. Cura durează o lună de zile.

Cereți sfatul medicului înainte de a începe această cură dacă aveți probleme cu inima sau cu rinichii. Lemnul-dulce poate cauza retenție de apă în corp, agravând aceste afecțiuni.

_________________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Growing Up Herbal, An herbal detox tea for children and adults too: https://www.growingupherbal.com/an-herbal-detox-tea-for-children-and-adults-too/

2. Evolve Dental Healing, WHAT ARE TOXINS WHERE DO THEY COME FROM AND WHAT DO THEY DO: https://evolvedental.com.au/what-are-toxins-where-do-they-come-from-and-what-do-they-do/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.